23 oct. 2016

NICOLAE SULAC-RAPSOD ENEDIT AL NEAMULUI ROMÂNESC


NICOLAE SULAC-RAPSOD ENEDIT AL NEAMULUI ROMÂNESC
80 de ani de la naștere

                                              Larisa Arseni. Colegă de cântec
Colaboratoare la Centrul
Academic Internațional Eminescu.
Maestru în artă.


Cântecul popular românesc este o urmă a istoriei lăsată nouă drept moștenire pentru a ne cunoaște mai bine pe noi, oamenii de astăzi, pentru a ști cine suntem, de unde venim și cine vrem să fim în viitor, dacă dorim să fim tot așa deosebiți la suflet, precum au fost înaintașii noștri...
Frumoasele cântece de pe întinsele plaiuri moldave, care au răsunat timp de câteva decenii în interpretarea marelui rapsod al neamului ne-au menținut la nivel spiritual sufletul. Prin simplul lui nume Sulac a fost predistinat a fi suflet din sufletul poporului, care prin cântecul său sublim, „cu glas de patimi omenești”, ne-a încălzit, ne-a alinat, ne-a înălțat, ne-a purificat, a devenit un nume cu aureolă de legendă și cu sens de simbol al celor mai înălțătoare calități omenești.
...Prima oară când l-am văzut şi l-am ascultat pe Nucolae Sulac eram elevă la şcoală, în comuna Manta, pe atunci raionul Vulcăneşti, astăzi Cahul. Un sat în care cântecul, dar şi hora erau la ele acasă, iar muzica românească de peste Prut trecea peste toate opreliştele timpului şi intra în casele şi în inimile noastre. În vara acelui an, cu eforturi comune ale consătenilor mei a fost construit un cinematograf de vară, cu o scenă enormă, un fel de Palat Naţional”, unde îşi găseau loc toate talentele satului. La inaugurare a fost invitată orchestra de muzică populară Fluieraș, diriguită de  marele dirijor Serghei Lunchevici împreună cu soliştii, astăzi plecaţi în nefiinţă, Tamara Ciobanu, Gheorghe Eșanu, mai era Eudochia Lica, o voce cristalină, care mi-a intrat în suflet pentru totdeauna. Toţi au cântat extraordinar, dar apariţia lui Nicolae Sulac, un tânăr zvelt, cu un  chip frumos și cu un zâmbet cuceritor, m-a fermecat. Cântecul lui era altfel nu ştiu cum, avea în voce un fel de tristeţe, dramatism, un timbru al vocii care imediat se impunea şi-ţi pătrundea în suflet, indiferent de mesajul cântecului. Îmi amintesc cum, fiecare cântec l-a interpretat de mai multe ori la cererea consătenilor. Pe urmă îl mai auzeam la radio. l-am cunoscut personal în anii 70, după ce pentru o bună perioada de timp dispăruse din vizorul publicului. Cântecul lui Nicolae Sulac  nu se înscria în cerinţele vremii, suna prea româneşte, ori poate era în căutarea sinelui.
Eu pe atunci, eram studentă la Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de litere, dar colaboram paralel și cu  orchestra Folclor, fondată şi dirijată de un alt mare rapsod al neamului Dumitru Blajinu. Pentru că eu, ca şi Nicolae Sulac, dar şi alţii, m-am născut cu doina în suflet, cântecul care poate încape în sine toată durerea şi bucuria unui neam. Fiind observată de Mircea Oțel, viorist, compozitor, aranjor, am fost invitată în  orchestra Lăutarii, prima formaţie, care tocmai s-a organizat la Filarmonica de Stat, cu o formulă deosebită de celelalte orchestre. În prima parte a concertelor se prezenta doar muzică populară, solişti fiind Larisa Arseni (subsemnata) şi Nicolae Sulac, iar în partea a doua se cănta muzică uşoară, interpretată de Nicolae Sulac şi Mircea Oțel,  dirijor era unul din fraţii Usaci. Îmi amintesc că s-a lucrat mult timp la program, fiecare cântec fiind selectat cu multă atenţie, în aşa fel încât să fie interesant publucului larg, dar să nu derangeze nici cenzura  care, pe atunci, vegea şi zi, şi noapte, ca nu cumva să răsune vreun cuvânt s-au motiv românesc. La premieră, când a apărut Nicolae Sulac pe scena Filarmonicii de Stat, sala mare fiind neîncăpătoare în acea seară, publicul s-a ridicat în picioare şi a strigat într-un glas, de parcă făcuse repetiţie, „Hristos a înviat!”. Mai mare apreciere pentru un artist nu cred că putea fi. Popularitatea artistului  Nicolae Sulac, dar şi a orchestrei Lăutarii creştea de la o zi la alta. Aveam sute de concerte, am colindat practic toată Moldova dintr-un capăt în celălalt. Am intreprins turnee şi peste hotarele Moldovei, în toate republcile fostei Uniuni Sovietice, căntecele şi doinele noastre, graţie melodicităţii, dar şi ritmului dinamic, erau înţelese şi apreciate peste tot. A fost o perioada grea pentru căntec, dar şi frumoasă. Fiecare interpret îşi făcea propriul repertoriu, propriul stil, dar şi propria imagine.
Din motive familiale am plecat din ţară, dar revenind am evoluat în diverse concerte de nenumărate ori alături de Nicolae Sulac. Întotdeauna mă simţeam onorată să particip în concerte alături de acest mare cântăreț, care pe mulţi i-a scos din anonimat, i-a făcut renumiți, sper să-i fie recunoscători pentru aceasta. Era o fire foarte autentică, de multe ori fără scrupule chiar, dacă nu-i convenea ceva, ţi-o spunea pe şleau, nu umbla cu piatra-n sân. Ţin minte prin anii1986, am avut un turneu în Bulgaria şi România, cu mai mulţi solişti şi muzicieni de forţă, domnul Nicolae Sulac, Maria Sarabaș, Nina Ţurcanu... însoţiţi de o orchestă condusă de domnul Vasile Goia. După ce am prezentat mai multe concerte în Bulgaria, ne-am oprit în România pentru câteva zile, dar nu ni s-a permis nici un concert, motivul era lesne de înţeles. Am cumpărat atunci din Țara-mamă discuri, bluziţe naţionale (adică ii), bondițe. Mergând spre casă cu autocarul, Nicolae Sulac, s-a ridicat, a făcut o plimbare prin salon, a observat că lângă fiecare scaun era câte un teanc de discuri-venil ale unor mari cântăreţi şi instrumentişti români. Dumnealui s-a uitat la toţi cu luare aminte şi a zis: “Iată acuma am cules noi muzică adevărată de la mama şi de la tata, de la bunici şi moşi strămoşi”. Era o fire cu un simţ am umorului deosebit, un bancagiu neântrecut, hazliu, uneori făcând haz de necaz. Adevărat, era foarte iubit de femei, îl acostau în stradă, oriunde, uneori spunea, că l-o fi blestemat cineva că nu are pace...Până la urmă, însă, cred că n-a avut parte de o femeie care să-l iubească necondiţionat, dezinteresat, care să ţină la el cu adevărat, să-i fie alături şi la bine şi la greu, să construiască acel cuib în care orice om se simte liniştit şi protejat, n-a avut nici una curajul să-şi asume această povară, sacrificiu, dar şi bucurie... Oamenii de creaţie sunt firi de o sensibilitate aparte, de aceea ei au nevoie de susţinere, protecţie în această lume dură, ca să poată trăi și crea. Păcat că n-a mai trăit să-şi poată înregistra toate cântecele pe care le purta în suflet şi pe care întotdeauna le dăruia oamenilor cu prisosinţă.
Astăzi, numele Sulac este o metaforă, care se pretează la redarea noțiunilor de talent, autentic, frumos, sublim, cinste, demnitate, patriot, spiritual, cu umor fin etc., etc.
Pentru mine a fost şi va rămâne un nume notoriiu în patrimoniul naţional. Îi voi purta mereu vie amintirea Omului şi Cântăreţului Nicolae Sulac Fie să-i dăinuie numele în amintirea neamului său.
Fericit va fi acel cântăreț care se va învrednici de înalta apreciere: un Sulac al cântecului popular...