9 ian. 2017

Citate şI aprecieri critice despre Mihai Eminescu şi opera lui.


Număi poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului :
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se întrec în cântări.
(Mihai Eminescu)
        
                Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.
Ion Luca Caragiale
Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toţi scriitorii acestui neam, apărut pe neaşteptate în literatura lâncedă şi convenţională a epocii, în viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neântrecute până astăzi, îmbogăţind ritmul, rima şi expresia artistică, a dat cuvintelor simple valori nouă şi armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit.
            Acest monument măreţ al literaturii poporului nostru a fost clădit în mai puţin de douăzeci de ani în care se numără şi anii de suferinţă când poetul a fost  copleşit de o boală necruţătoare, care la 1889 i-a întrerupt brusc cursul vieţii. Acest monument, mai durabil decât arama, a fost clădit între chinuri morale într-o epocă de nepăsare şi neânţelegere a geniului său, în neliniştea crâncenă cotidiene, a lipsei umilitoare de haine şi pâine, în exploatarea unei societăţi literare şi a unui club politic a vieţii.
Mihail Sadoveanu
         Cu Eminescu apare în literatura europeană ultimul mare poet romantic, păstrând în existenţa şi opera sa conturul caracteristic al dramei artiştilor romantici. Năzuind necontenit spre un plan de viaţa superior etic şi artistic, căutând cu patos adevărul şi refuzând consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat în permanent conflict cu lumea vremii sale din pricina nonconformismului, a sincerităţii în faptele de viaţă şi a înălţimii de gândire, dublată de o sete de cunoaştere absolută.
Zoe Dumitrescu Buşulenga.
            A iubit nemărginit valorile vieţii, a căutat în ele granitul absolutului şi, negăsindu-l, din amărăciune fata de faza istorică în care i-a fost dat să trăiască, şi din durere, sfâşiere şi revoltă faţă de mărginirea fiinţei omeneşti, a tăgăduit ... Aici sta marea taină a atitudinii eminesciene.
D.Caracostea.
            L-am idolatrizat întotdeauana pe Eminescu şi dacă n-am comentat niciodată opera lui este pentru ca viziunea lui despre lume îmi este foarte, apropiată. Tot ce este negativ în el, tot ce este spaimă în lume, eu în lume şi în el o regăsesc. Nimic nu te paralizează în aşa măsură pe cât afinitatea întemeiată pe admiraţie.
Emil Cioran.
            Eminescu (...) a fost şi rămâne cea mai copleşitoare mărturie despre forma inegalabilă pe care o poate atinge geniul creator românesc, atunci când se alimentează din adâncimile fertile şi insondabile ale unui fond autentic.
Ştefan Augustin Doinaş
            Recitindu-l pe Eminescu ne reântoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.
Mircea Eliade.
            Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Avem convingerea că dacă mai trăia, sănătos, încă douăzeci de ani, el ar fi fost considerat, fără putinţă de contestare , ca unul din cei mai mari creatori de poezie din întreaga literatură a lumii. (...) Dar Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult. El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc şi cel dintâi român în care s-a făcut fuziunea cea mai serioasă a sufletului daco-roman cu cultura occidentală.
Garabet Ibrăileanu
            Întâmplarea a făcut ca unul dintre cei mai mari poeţi lirici ai secolului al XIX-lea, secol atât de bogat, cel mai bogat în lirici, să se nască la noi, într-un colţ din fundul Moldovei
            Iar dacă ne gândim la calitatea pură şi profundă a lirismului său, dacă ne gândim la faptul că Eminescu a apărut într-o literatură începătoare, fără tradiţii, fără modele, fără limbă artistică, fără limbă literară fixată ; dacă ne gândim că el a avut de luptat cu mizeria, cu boala, cu obtuzitatea mediului şi răutatea oamenulor, dacă mai adăugăm că opera lui, creată în condiţii aşa de grele a fost înfăptuită până la vârsta de treizeci şi trei de ani, până la vârsta când un poet de o aşa puternică gândire abia începe să devină ceea ce e menit să fie, - atunci poate avem dreptul să spunem că în Eminescu natura crease pe cel mai mare liric modern şi că, geloasă pe propria-i operă, i-a plăcut să sfarme de timpuriu minunata oglindă în care s-a răsfrânt atât de încântător.
Garabet Ibrăileanu
            Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită.
Nicolae Iorga
            A iubi pe Eminescu, a-l respecta, a-l admira şi a-l recomanda contemporanilor ca îndreptariu, aseasta cuprinde în sine şi altă datorie, anume datoria de a gândi şi de a scrie ca el. A gândi ca el, acesta înseamnă a gândi potrivit cu tradiţia, înseamnă a gândi potrivit cu cugetarea europeană, înseamnă a gândi potrivit cu misiunea deosebită pe care o are naţiunea noastră şi care nu se poate confunda cu misiunea altor naţiuni pe care am putea să le imităm. A sărbători pe Eminescu, aceasta cuprinde datoria de a trăi o viaţă ca a lui : viaţa unui om care nu s-a vândut nimănui, care nu s-a folosit nici de munca, nici de sprijinul altuia, care s-a oferit jertfă întreagă pentru poporul său. Aceasta înseamnă acceptarea, fără un cuvânt de protestare, a muceniciei absolute.
Nicolae Iorga
            Cântăreţ al elanurilor româneşti îndreptate spre scrutarea universului şi al umanităţii ancorate în viaţa socială ... Eminescu s-a aplecat cu aceeaşi cuprinzătoare înţelegere şi asupra vieţii intime a omului. A cântat speranţele, dorinţele, modurile bucuriei omeneşti de a se afirma prin dragoste şi comuniune cu viaţa naturii, dar şi modurile – mult mai numeroase în vremea sa – ale insatisfacţiei sufleteşti a omului, exprimate prin sentimentul singurătăţii, al durerii de a nu fi înţeles sau de a fi trădat în dragoste, afirmând … idealul unei vieţi de onestitate şi plinătate sufletească, de trăire sinceră şi pasionată a sentimentelor.
G.Munteanu
            Eminescu, de pildă, a fost saturnul poeziei lirice filosofice. A istovit genul... impunându-şi marea lui personalitate, i-a supt seva până la sleirea definită... Şi-a impus pesimismul lui total ca o formulă a lirismului însuşi. Şi-a creat o limbă a lui, nouă, puternică, o armonie proprie, uhn r4itm personal, a încetăţenit cuvinte, a creat chiar cuvinte, într-un cuvânt, a creat în formă şi în fond o nouă poezie lirică românescă, rupând cu alexandrismul dulceag şi optimist... Desigur, un mare câştig pentru literatura noastră ; un geniu în umbra căruia au pierit însă câteva generaţii de poeţi lirici... Lirismul român nu s-a ridicat nici astăzi deplin de pe urma sleirii lui, deşi au trecut treizeci de ani de la moartea marelui poet...
            Ca spre o lumină orbitoare, toate talentele plăpânde s-au îndreptat spre dânsul. Năzuind după viaţă, au dat peste moarte. Saturnul i-a înghiţit curând.
Eugen Lovinescu
            Îmi pare că-l văd încă palid, slab, cu plete lungi lăsate pe umăr şi cu privirea sa adâncă şi melancolică. O împreunare de aşa mare talent şi de atâta modestie este ceva extraordinar. Lipsit cu totul de ambiţie, el nu avea nici o aspiraţie pentru îmbunătăţirea situaţiei sale sociale şi chiar materiale ... Moartea, de altminteri, era pentru Eminescu stingerea eternă, fericita nirvana a indienilor, a căror metafizică era obiectul studiilor sale neobosite şi a meditaţiilor sale adânci.
Iacob Negruzzi
            Prin Eminescu şi moştenirea miraculos rămasă de la el, ni s-a făcut un dar de care n-au avut parte alte culturi, fie şi cele mari. La scara culturii noastre, funcţia lui Eminescu poate fi mai vie decât cea a lui Shakespeare în Anglia, sau a lu Goethe în Germania, căci el nu e un simplu poet, nici un suflet nenorocit, ci o conştiinţă de cultură completă, de la deschiderea către matematici, pe care abia le cunoştea, până la aceea către istorie.
Constantin Noica
            Eminescu începe cu haosul de contraste, spre a se sfârşi cu cel de nediferenţiere totală.
Constantin Noica
            Dar ca şi folclorul nostru, Eminescu este un fenomen originar.
Constantin Noica
            Faţa  lui Eminescu e dublă: priveşte odată spre noaptea comună, a vegherii, a naturii şi a umanităţii, iar altă dată spre noaptea fără de început a visului, a vârstelor eterne şi a geniilor romantice ... în planetariul romantismului, singularitatea lui Eminescu prinde figura din această faţă cu două profiluri: unul neptunic, născut din spuma amară şi din ape tânjind spre orizonturile lumii, celălalt plutonic, învăpăiat de focul originar.
Ion Negoiţescu
            Ca şi muzica, poezia lui Eminescu scoate din enormul inconştient stări nebănuite de suflet, pe care le lasă cu nelămuritul lor şi, exprimând inexprimabilul, ne face cunoscut, in clipele de fulger, profund sufletul nostru ... Farmrcul acestei poezii se explică prin efectul ei asemănător cu al muzicii. De aici şi senzaţia de infinit pe care o dă poezia lui Eminescu. Emotivitatea care este principiul explicativ al poziei eminesciene a avut nevoie de imagini sugestive, de sonorităţi de formă.
Garabet Ibrăileanu
            Eminescu avea o cultură cu totul de carte; cu toate acestea, dacă limbajul şi ideile străine, rămăsese la el aproape inconştient de aspiraţii şi de năzuinţe naţionale.
Gheorghe Panu
             Eminescu depăşeşte nu numai raza romantică, ci şi toate celelalte antecedente cunoscute; într-adevăr, el ne apare drept unul din cei mai mari poeţi ai categoriei departelui din întrega literatură universală.
Edgar Papu
            El crescuse în Moldova, în Bucovina, la Sibiu, la Blaj, la Bucureşti, şi în multele lui cutreerări, mereu în mijlocul poporului român, citise cronicarii şi multe cărţi bisericeşti, cunoştea literatura română în toate fazele ei şi n-am cunoscut om stăpânit, deopotrivă cu dânsul, de gândul unităţii naţionale şi de pornirea de a se da întreg pentru ridicarea neamului românesc.
Ioan Slavici
            Niciodată nu s-a văzut la noi un temperament de artist completat de-o cultură aşa de vastă şi de o originalitate atât de marcantă. În poezia noastră dulceagă şi destul de ofticoasă, versul lui Eminescu se detaşează într-un relief izbitor. Simţi îndată că ai de-a face c-un reformator ... E o necunoscută vibrare de gândire şi de sentiment. Altă limbă, altă viaţă, cuvintele au suflet, culoare, formă, fiecare epitet e o explozie de lumină. Ce vigoare extraordinară şi ce frumuseţi ritmice, neatinse încă până la el!
Alexandru Vlahuţă
            Dacă românii recunosc în Eminescu pe cel mai mare poet al lor e pentru că Eminescu tocmai a ştiut să exprime în mod remarcabil sufletul ţării sale, traducând cu fidelitate aspiraţiile sau visurile compatrioţilor  săi. Sinteza personală, poezia lui e la fel sinteza a ceea ce s-ar putea numi spiritualitatea românească.
            Cu acest titlu, ea merită să fie cunoscută cu exactitate.
Alain Guillermou       
Selectat de Larisa Arseni, colaboratoare la CAIE. Maestru în artă.