6 feb. 2017

Cum saluta marele poet al românilor


Viaţa marelui poet naţional Mihai Eminescu a fost şi a rămas o sursă inepuizabilă de teorii şi polemici. Dincolo de opera sa inegalabilă, există multe aspecte din viaţa sa mai puţin cunoscute publicului larg.
A scris poezii până la ultimele clipe ale vieţii. În ciuda problemelor sale de sănătate, Mihai Eminescu a scris poezii până la momentul morţii. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise ultimele sale poezii: Viaţa şi Stelele în cer.
A murit într-un halat ponosit, încuiat într-un salon. Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic, închis în celula sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: sunt năruit. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.
Muza din spatele poeziei, Pe lângă Plopii fără soţ. În vremea în care Eminescu a sris poezia Pe lângă plopii fără soţ, era îndrăgostit de Cleopatra Lecca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca şi verişoara lui Caragiale. Prtietenă cu Maiorescu, ea venea adesea pe strada Mercur nr.1, unde se ţineau seratele literare. Acolo a cunoscut-o Eminescu şi s-a îndrăgostit de ea. Cleopatra avea casă pe strada Cometa nr. 16, o stradă cu plopi, pe care Eminescu i-a numărat şi a observat că îi da un număr fără soţ.
Îşi speria tatăl cu şerpi. În copilăria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obişnuia să-şi sperie tatăl într-un mod bizar. Mergea în pădure să prindă şerpi să-I pună vii în apropierea casei sale. Apoi îşi chema tatăl să vadă ce pasăre a prins şi stătea deoparte râzând când bărbatul dădea cu ochii de reptile.
A urât matematica. Mihai Emnescu nu a suportat niciodată matematica, fiind o materie cu care nu se împăca deloc. “N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani tabla pitagoreică, tocmai pentru că nu se pusese în joc judecata, ci memoria! Şi, deşi aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăţa deloc pe de rost., întrucât îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt ştiinţele cele mai grele de pe faţa pământului”, se menţionează în “Viaţa lui Mihai Eminescu”, de George Călinescu.
Pasionat de fotbal şi înot. Una dintre pasiunile sportive din tinereţea lui Emnescu a fost fotbalul. Cunoscuţii poetului spuneau că îi plăcea să joace fotbal şi că avea reale calităţi pentru jocul cu mingea. Fotbalul l-ar fi deprins de la Aron Pumnul, profesorul său din perioada adolescenţei când era elev la Cernăuţi. Cu toate acestea, sportul la care se spune cu siguranţă că Eminescu excela era înotul. Poetul era un foarte bun înotător, capabil chiar de mişcări acrobatice şi trucuri în apă. Şi-a făcut ucenicia de înotător scăldându-se în bălţile cu stuf de la Ipoteşti încă din fragedă copilărie. A continuat să înoate şi la Cernăuţi unde, spune Călinescu, şi-a făcut o formă fizică de invidiat.
A vrut să se călugărească. Pe 23 iunie Eminescu i-a cerut lui Maiorescu să intre la o mănăstire din Bucureşti şi să fie acceptat în rândurile călugărilor. Pe 23 iunie 1883, când poetul era stricat cu toată lumea, ştiind că nu mai e cale de salvare pentru el şi când Maiorescu proiecta o viitoare internare la sanatoriu, Eminescu a dat semnalul călugăririi. Dar ce notează Maiorescu? “Foarte excitat, sentiment al personalităţii exagerat, vrea să se călugărească, dar să rămână în Bucureşti”, scria eminescologul Teodor Codreanu în lucrarea sa „Eminescu şi mistica nebuniei”. La ce mănăstire şi-ar fi dorit Eminescu să se călugărească, nu ştie însă nimeni.
Citea cu voce tare. Eminescu citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile. Când scria, se plimba prin cameră, declama, bătea cu pumnul în masă , făcea gălăgie şi se lua la harţă cu toată lumea care îl întrerupea. „Îi băteau în perete, el stingea lumânarea şi se liniştea, dar era de rea credinţă şi nu se culca. Aprindea din nou lampa şi începea să bolborosească. Mă sculam atunci, mă duceam la el şi îl rugam să mă lase să dorm. Eu eram din ce în ce mai stăruitor şi el se făcea din ce în ce mai îndărătnic şi zicea că abuzez de afecţiunile lui şi-l terorizez”, scria Ioan Slavici despre prietenul său din perioada în care conveţuiau. În opinia sa, îndărătniciile lui Eminescu au fost primul semn al bolii de nervi care avea să-l distrugă.
Se încuia în cameră, zile şi nopţi întregi, ca să citească. În zilele şi nopţile în care Eminescu se încuia în cameră pentru a citi, nimeni nu putea să-i tulbure liniştea. Uita noţiunea timpului şi mai ales a lucrurilor gospodăreşti. Nu acorda atenţie nevoilor personale şi aceasta a fost, în opinia lui Slavici, cel mai mare păcat al geniului distrus timpuriu. „Nu mai ajungea nimeni să-l dereticească sau să-i măture prin casă, nici să-i perie hainele sau să-i curăţe ghetele. Răpus de oboseală, el dormea adeseori îmbrăcat şi hainele i se jerpeleau, iar albitura rar primenită şi nelăută i se făcea cocoloş. Barba şi-o uita nerasă şi fiindcă-l supărau ţepii ei, lua briceagul şi pierdut în gânduri sau adâncit în lectură şi-o scvotea fir cu fir încât îi rămâneau pete, pete-n faţă. Când nu mai putea să o ducă aşa, schimba locuinţa, îşi cumpăra haine şi albituri noi, se rădea şi iar se simţea bine”, mai povestea Slavici despre prietenul Eminescu.
Salutul lui Eminescu: „Trăiască naţia!”. Printre lucrurile mai puţin cunoscute despre Eminescu se numără şi formula sa originală de salut, dar şi modul cum ştia să le răspundă prietenilor. Cu oricine se întâlnea Eminescu, se saluta cu „Trăiască naţia!”. „Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său stârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o înainte şi îi spuneau ei „Trăiască naţia!”. El le răspundea atunci răspicat: „Sus cu dânsa!”.
Selecţii: Larisa Arseni. Maestru în artă. Colaboratoare la
Centrul Academic Internaţional Emnescu.

Sursa. adevărul.ro/vaslui